ca să-ți amintești de mine, trebuie mai întâi să mă uiți… dar cum poți uita, oare, Ploaia, care a spălat sărutul nedat, lăsându-l să se scurgă, după piele până la inimă.
ca să-ți amintești de mine, trebuie mai întâi să mă uiți… dar cum poți uita, oare, Marea, care s-a unduit pe corpul tău, fremătând într-un sărut, azi sărat, fericită că pe nimeni nu a înecat.
ca să-ți amintești de mine, trebuie mai întâi să mă uiți… dar în seara asta voi ruga Visul, să nu-și destrame vraja, sărutâdu-ți inima înainte să plec sper ca în zori să miroși a mine…
ca să-ți amintești de mine, trebuie mai întâi să mă uiți… dar eu te cunosc dintotdeauna, când, înainte să-mi fii în inimă, tu mi-ai locuit în minte, azi o să storc viața, s-o sorb, în esență retrăind trecutul, știind că vei uita… să mă uiți.
M-am născut într-o dimineață de primăvară, dintr-un bob de rouă și o rază de soare, vântul îmi șuiera nervos la ureche, dar eu țineam ochii închiși, amețită de bătaia lui. Soarele mă săruta fierbinte pe creștet, iar în urechi îmi suna din când în când un foșnet vesel. A doua zi m-am trezit puternică, mi-am întins frunzulițele căscând zgomotos și mi-am dat seama că pot vedea soarele, și i-am zâmbit cu toate petalele deschise, de la o ureche la alta… În jurul meu dansa un fluture, l-am recunoscut după bătaia peltică de aripi, și ieri îmi dăduse târcoale. De emoție am simțit o explozie de culoare în petale, iar prin delicata-mi tulpină, furnicături stranii… Eram nedespărțiți… el, fermecător prin zboru-i diafan și grațios, eu, cu petalele îmbujorate și fluturi prin sevă…nimic nu exista în jur… Într-o zi balerinul meu a întârziat la întâlnire, cu sufletul strâns mă ridicam pe vârfuri să-l zăresc, moment în care o pereche de îndrăgostiți se oprește fix în fața mea…el, romantic și galant mă rupe și mă oferă ei, dulce și zâmbitoare, care mă primește cu un sărut…„o să-l păstrez pentru totdeauna…o iubire nemuritoare”… Înainte să închid ochii am văzut cum frumosul meu fluture zbura neconsolat încercând să îndepărteze înserarea ochilor ce se așternea tăcută…și i-am zâmbit…nemuritor…
Din dragoste nu se moare…îmi susurau atâtea voci în urechi…închid ochii să-mi simt timidele bătăi de inimă…tăcere…iar tăcerea îmi mângâie somnul pleoapelor…și brusc nu mai doare…
Într-o zi friguroasă de februarie, între paginile unei cărți, mi-a înflorit un zâmbet strivit între file, resemnat și nemuritor… Cu grijă am încercat s-o desprind, și privirea mi s-a scurs pe rândurile alineate delicat… „dacă s-ar putea vedea cum se transformă în floare toată durerea ce respiră din cicatrici…”
De ce zâmbesc florile când mor, Par fericite pe-ale noastre brațe, Agonizând, cu drag ne lasă un dor, În testamentul cu petale crețe…
Bună…e mult de când nu ți-am scris, recunosc, dar astăzi m-a atins aripa timpului, și fără grabă am suflat praful de pe amintiri, ignorând dependența la visare. Între a atinge cerul și o mare de miere cel mai mult îmi lipsește atingerea pielii tale, când eu imi plimbam degetele prin părul tău, iar tu desenai cercuri cu buzele pe gâtul meu…și când vreau să-ți spun că te iubesc, tu mă împiedici și-mi învelești buzele cu un sărut… Luna ne privea zâmbind cu buze de stele, învăluindu-ne complice cu degete de întuneric blând. Ne-am vopsit albastru, să putem domoli pasiunea ce ardea în noi, însă ea ne-a mistuit latent fiecare colț de suflet. Ne-am căutat pe interior și-am găsit cenușă și cioburi… Aș fi vrut să fiu moneda dorinței ce o arunci în fântână speranței…însă câteodată doar să iubești nu este suficient… Ca și altădată mă strecor sub hainele tale, sub pielea ta, doar să-ți sărut sufletul, să nu crezi că doar cu un „te iubesc” te voi omorî, nu, doar îți reîmprospătez amintirile…a fost cândva…dar va rămâne mereu acolo, ca un tatuaj pe suflet… E aproape noapte peste ceruri, cu zori ce stau zgribuliți la o bătaie de inimă, o inimă aruncată absent de un „valentin”, în vitrina prăfuită cu inimi rupte…
Rătăcind pe cărări sărutate de picioare obosite, Un popas mi-am făcut sub pletele unei salcii înflorite, Oare de câtă ploaie are nevoie pământul să-și stingă dorul, Și de câte îmbrățișări să poată zâmbi, ar avea omul?
Ascultă-ți inima, străine, la o răscruce de păcat, Să n-ai încredere-n cuvinte, ci doar în fapte de urmat, Să nu lași să moară luna, ca zorii să apară, Speranța să-ți rămână-n vis, rănită și fugară.
Eu scriu, să nu uit cum e românește să simt, Să spun că mi-e dor, că visez, că iubesc, că nu mint. În cuvinte mi-aștern dureri ce se vor ascunse, De timp prăfuite, prin cotloane uitate de minți nepătrunse.
Estos son algunos widgets de texto. El widget de texto te permite añadir texto o código HTML a tu barra lateral. Utiliza el widget de texto para mostrar enlaces, imágenes, HTML, texto o una combinación de todos estos elementos. Edítalos en la sección Widget del Personalizador.
vorbebune 