MAREA…mea iubire

Numele meu…

Numele meu e… Rouã, când în alunecarea mea pe razele lunii, sãrut suav gingãsia petalelor de flori…

Numele meu e… Rãsãrit, când mã nasc acolo unde valurile nelinistite ale mãrii freamãtã, împreunându-se pãtimas cu albastrul infinit al cerului…

Numele meu e… Razã, când rebelã fiind, evadez din casa soarelui spre a mângâia o portocalã rotofeie ce se pârguie zemoasã printre degetele înfrunzite ale copacului…

Numele meu e… Ploaie, când picurii vietii dãntuie pierduti pe verdele crud al ierbii…

Numele meu e… Dor, când buzele tale-l soptesc, si mã învãluie cu îmbrãtisarea lor…

Ochii inimii

Se spune că la începutul unei relații bărbatul își dorește ca iubita să nu se schimbe niciodată, iar femeia dorește cu disperare să poată schimba anumite lucruri la partener…

Nu știu de ce ar trebui să schimbi ceva la el, dacă nu era pe placul tău cum te-ai putut îndrăgosti.

De asemenea cum poți crede că ea  va rămâne ” sirenă” toată viața, oare corpul care va da naștere unei vieți nu va suferi mici/mari modificări?

Au trecut anii și în viața mea, ne-am maturizat (firesc dealtfel), am trecut prin atâtea împreună și ne completăm unul pe celălalt fără cuvinte, de multe ori.

Dar chiar și după atâția ani simt privirea lui ca la început, asta pentru că mă privește cu ochii inimii, iar în inima lui sunt aceeași, aceeași și cu ceva în plus…

Poate n-ar fi rău ca într-o căsnicie să nu mai punem preț atât de mult pe defectele celuilalt, să vedem și calitățile care ne-au făcut să ne îndrăgostim, să ne și demostrăm aprecierea, pentru a ne simți prețuiți(te), dar mai cu seamă priviți-vă cu ochii inimii, sufletul nu te înșeală niciodată, este oglinda fidelă a iubirii în timp! 

VIS DE FLUTURE

Când am deschis ochii, mă simțeam ciudat, parcă eram într-o stare de amorțire și nu mă puteam mișca…

Ușor, ușor m-am întins și corpul a început să mă asculte. Mi-am deschis aripile largi și m-am aruncat într-un zbor haotic, necontrolat. Vântul primăvăratic adia ușor, însă pentru aripile mele plăpânde părea o furtună… 

Atunci m-am lăsat purtat în voia lui, iar în loc de zbor, acesta părea mai degrabă un dans.

Purtat de un val de aer am aterizat pe năsucul unui copil…ne-am uitat uimiți unul la celălalt și-am tresărit uimit la strigătul său:

  –  Wow…un fluture…

M-am privit în ochii lui ca-ntr-o oglindă și plin de uimire am văzut…un fluture cu aripile mari, violet, cu puncte albe și negre… Nu pot să cred, sunt un fluture!

Eram la fel de uimit pe cât era și copilul de apariția mea…

Și-atunci nu m-am mai simțit ciudat…și-am zburat…am zburat purtat de razele soarelui, de parfumul florilor de portocal, de râsul zglobiu al copilului…

Și lângă mine au apărut alți fluturi, iar fericirea a fost “la înălțime”, dănțuiam împreună ca o pictură pe panelul unui pictor, eram artă, eram pete de culoare cu parfum de floare…

Și m-am trezit…am închis din nou ochii, dar nu…nu mai eram fluture, doar simțeam parfumul de portocal…

Dar gustul zborului a fost sublim… 

Nu renunța la visul tău, continuă să speri, nimic nu este imposibil dacă ai speranță, zboară pentru a-ți atinge visurile…

NEGRUL ȘI EVANTAIUL

Sotia ii spune sotului:

– Am avut un vis ciudat, dar asa de placut: un negru era sus pe dulap si ne facea vant cu un evantai mare. Asa de bine era, ca am avut orgasm multiplu.

Sotul, cand aude, pleaca de acasa si cauta prin oras un negru solid, ii da 100 lei ca sa-l ia acasa si-l urca pe dulapul din dormitorul lor.

Seara, cei doi incep sa se desfete in placere, iar negrul le facea vant cu evantaiul.

Din pacate, femeia nu ajunge la orgasm. La un moment dat ii spune sotului sa faca schimb cu negrul, si sa ia el evantaiul. Se da negrul jos de pe dulap si incepe sa presteze…

In cateva clipe, femeia incepe sa urle de placere orgasmica.

Atunci, sotul se da si el jos de pe dulap si-i spune negrului:

– Ai vazut, tampitule, cum trebuie sa misti evantaiul?!? 

Cafea cu gust de iubire

Nu pot spune că mi-a plăcut gustul cafelei dintotdeauna, nu…nici vorbă…

Însă astăzi pot spune cu certitudine că o ador… Dar nu orice fel de cafea…

Iubesc diminețile când mă trezesc cu mirosul ei binecunoscut ce-mi mângâie suav nările și mă fac să mă trezesc binedispusă știind că în mod sigur voi avea o zi extraordinară…

Iubesc zilele când mă întorc acasă și mă aștepți cu o ceașcă de cafea și un buchet de flori, fără nicio ocazie specială…doar pentru că-ți place să mă surprinzi…

Iubesc cafeaua ce o beau cu tine la țărmul mării, admirând cum soarele se naște suprem din valurile de smarald…

Iubesc să-ți savurez acea picătură de cafea ce-ți rămâne pe buze după ce bei cu nesaț din ceașca plină…

Da…iubesc să beau cafeaua cu tine, cafea cu aromă de iubire…cafea cu aroma ta…

Puterea sărutului

Ziua internațională a sărutului…Și nici că se putea mai bine…exact în săptămâna patimilor, în săptămâna când Iuda a trădat pe Isus pentru 30 de arginți și-un…sărut…

Ori ne putem gândi la frământările unui adolescent ce-și face curaj pentru a-și săruta prietena pentru prima dată, câtă emoție și neliniște încape în inima ce simte că-i sare din piept…

După mine cele mai sincere săruturi au fost date pe peronul gării, nu la Starea Civilă ( unde totul este forțat datorită circumstanțelor). Un sărut înainte ca trenul să îl(o) “răpească” este plin de emoție, de sinceritate, de disperare, de pasiune, de dor, aș îndrăzni să spun de durere… 

Despre sărut s-a scris și se va scrie, doar că sărutul trebuie să-l simți, să-l trăiești…căldura unei priviri dă toată puterea sărutului…

Iar un sărut și o îmbrățișare au puterea de a face miracole în viața și psihicul nostru, de aceea vă îndemn: sărutați-vă partenerii de viață, sincer, cu pasiune…ca și cum ar fi pentru ultima oară…

Bésame, bésame mucho

Como si fuera esta noche,

La última vez…

Marea, balsamul inimii

Pentru că aveam un dor nebun de ea, astăzi am fost să o văd…și ea mi-a zâmbit…știa că nu pot sta mult timp departe…

Fremăta de bucurie și ca o femeie cochetă ce știe că e dorită își legăna valurile făcând-o mai apetisantă.

Avea o sclipire în ochii verzi-albaștri ce-i dădea o notă provocatoare, șarmantă…

Întotdeauna marea a știut să mă atragă ca un magnet de fiecare dată…

Am căutat-o și când eram tristă, iar ea îmi era sprijinul (umãrul) pe care plângeam neconsolată mă îmbrățișa cu valul și mă mângâia cu briza…

De asemenea am valsat alături de ea atunci când iubirea m-a luat pe aripa ei…

Era la fel de fericită și spărgea valurile de stânci, cu zgomot, iar picăturile săreau și se împrăștiau ca într-un foc de artificii…

E un prieten necondiționat, la bine și la rău, ea știe că odată ce ți-a pătruns în suflet o vei iubi toată viața… Și cum să nu-i iubești freamătul, unduirea, mirosul, culoarea…

Și ea are trăirile ei…suferă, se zbate, saltă…ori e atât de liniștită că ai impresia că e o pictură în acuarelă…

Culorile diferă de asemenea de la o stare la alta…de la gri în zilele înnorate (sau de iarnă), la verde smarald în zilele senine (dar reci) până la albastru intens în zilele călduroase de vară…

Acum o caut doar pentru că mi-e dor de ea…o privesc în tăcere, vorbim în gând și ne simțim bine împreună că nici nu știu când trec orele…

Un lucru știu sigur…mă umple de energie și-mi dă o liniște interioară de care am nevoie iar și iar…

Da, cu siguranță, marea e un balsam al inimii mele, poate și al vostru…

Bancul de week-end

Vecinii lui Bulă au un nou-născut. Din nefericire acesta s-a născut fără urechi. Când familia lui Bulă este invitată pentru a vedea copilul, tatăl lui Bulă îl ia deoparte și-i explică:

-Copilul ăsta e marea lor bucurie, îl doresc demult! Dacă spui ceva despre urechile lui te bat de te rup!

• Am înțeles, zice Bulă.

Când ajung în casa vecinilor și dau cu ochii de copil, Bulă zice entuziasmat mamei copilului:

• Vai ce copil frumos! Mama răsuflă ușurată.

Bulă continuă:

• Ce mânuțe drăgălașe, ce piciorușe frumoase…și ce ochi frumoși! Ce-a zis doctorul, vede bine?

Mama:

• Da vede bine, de ce întrebi?
• Pentru că dacă va trebui să poarte ochelari…a încurcat-o!!!

Lacrima din nisip

Cu greu gândurile se recompun…este atâta întuneric și frig în mintea mea…

Nici nu mai știu cât timp a trecut, dar eu mă plimb somnambulă printre cioburile iubirii noastre…

“Privește înapoi, privește-mă să-ți văd ochii și să-mi dau seama dacă mai am vreun loc în inima ta”, dar tu nu-mi auzeai sufletul strigând…

Da…daaaa mă simt vinovată pentru că am învățat să iubesc cu tine, iar acum această iubire încet, încet se ofilește…

M-ai aruncat și m-ai uitat printre cutiile de carton, ori printr-un sertar încuiat de cheia căruia nu-ți mai amintești…

Cu inima sângerândă pășesc cu sfială pe plaja unde am băut sute de cafele și am vâzut atâtea răsărituri de soare…Și-acum am să dau vina pe răsărit pentru despărțirea noastră…ori poate și răsăritul l-ai luat cu tine…

E înnorat, ca și în sufletul meu…și m-am lăsat să cad din nori așa cum cade ploaia…suav și…gri

O lacrimă se scurge pe obraz și cu repeziciune se ascunde  în uscăciunea nisipului. O caut cu privirea parcă aș dori să o recuperez…nu trebuiesc vărsate lacrimi în “deșert”.

Trebuie să mă întorc, mă voi refugia în mine, nicicând nu voi mai căuta o lacrimă în nisip…