Aș fi dorit…

Mi-aș fi dorit să fiu acea picătură de cafea ce se prelinge tăcută pe exteriorul ceștii și care în graba noastră de a nu o pierde o sorbim complice într-un sărut lacom, făcând ca tot restul cafelei din interior să-și dorească să fie o picătură senzuală pe buzele noastre…
Mi-aș fi dorit să fiu acea conversație tăcută a privirilor noastre ce se împletesc cu dor deasupra ceștilor aburinde….
Mi-aș fi dorit să fiu aerul complice ce-l pasăm între noi, doar pentru a nu strica jocul seducător al privirilor și să ucidem tăcerea…
Mi-aș fi dorit să fiu toamna liniștită ce coboară să dea culoare pădurii noastre de gânduri…
Mi-aș fi dorit să îngheț clipa, s-o pot păstra într-un colț din mine și din când în când să o pot privi, atunci când mi se face dor de noi, înainte ca luna să stingă lumina…

11/10/2019©gvenette

Reclame
Publicat în DE SUFLET | Etichetat | 6 comentarii

Lacrimi de ploaie

Se-mbracă cerul cu dantela-nlăcrimată a norilor, și-l simt cum îmi cere să-i aduc soarele-n gânduri, să-i mângâie surâsul trist…mi-e dor de-o vacanță cu cerul de mână…
Îmi lipesc fruntea de geamul ud și plâng împreună cu ploaia, și-i promit, că voi continua eu să plâng pentru ea, doar să lase soarele astăzi să ne sărute…ca și cum ar fi pentru ultima oară
Ea râde și-mi șoptește laconic: „ca să vezi curcubeul, trebuie să fii dispusă să suporți furtuna”…
Ploua peste mine cu nepăsarea și răbdarea timpului fără sfârșit…de-atâta așteptare mi-au crescut margarete în păr, și-am înțeles că oriunde, oricum, oricând…pot înflori.
Lumina se retrăgea, prelingându-se leneș pe lângă marginea întunericului, cu pașii moi și uzi…

10/10/2019©gvenette

Publicat în Nostalgie | Etichetat | 6 comentarii

Zâmbetul inimii

Sunt răni ce nu mai sângerează, cicatrici ce nu mai pot fi observate, lacrimi ce nu mai udă obrazul în cădere, țipete ce nu mai fac zgomot…pentru că pe toate le purtăm mocnind în interior, departe de ochii iscoditori ai lumii, afișând aceeași mască senină, zâmbitoare…
Azi mi-am pieptănat zâmbetul pe partea stângă, să-mi fie aproape de inimă, iar ea să-mi zâmbească ordonat…
Mâine o las rebelă, să plângă și să râdă în valuri cui vrea ea…doar să bată, acolo, în palma sufletului…și-i mulțumesc…

3/10/2019©gvenette

Publicat în Nostalgie | Etichetat | 18 comentarii

Scrisoare pe inimă

Îți scriu aceste rânduri pe cord deschis, poate printre bătăile accelerate, vei înțelege că inima mea, nu mai vrea să-ți fie doar prietenă…
…că de fiecare dată când te privesc, eu mă îndrăgostesc de fiecare por al tău și mă topesc când printr-un zâmbet tu-mi dăruiești primăvara.
Vorbește ploaia răpăind pe case și mi-aș dori când vine seara, pe brațul tău s-adorm…atunci când plouă te iubesc mai mult, sub cer suspinele prind aripi…
Visul e lumea sufletului meu, dar eu nu te vreau doar într-un ciob de vis, eu vreau să-mi fii și să te simt aproape într-un răsărit de soare, să profiți și să mă săruți, mult și…până la suflet, să simt cum buzele tale sfârâie apăsate pe ființa mea…
Eu nu știu dacă îți apleci privirea peste rândurile acestei scrisori scrijelite pe inimă, nu știu dacă-ți deschizi inima să știi că aceste rânduri sunt pentru tine, mă doare să mai sper…
Urmez cărarea unei lacrimi, nu doar cum se scurge tăcut pe obraz, ci de la izvorul cu dureri al sufletului.
Mă agăț de baierele cerului, și-mi legăn dorurile, risipindu-le în nemărginitele depărtări violet…

26/09/2019©gvenette

Publicat în DE SUFLET | Etichetat | 17 comentarii

Umbre

Îmi plimbam umbra printre griji și slăbiciuni, observând-o cum se scurge cu abilitate, fără prejudecăți…și-o invidiam…
Îmi invidiam propria-mi umbră pentru nepăsarea ce-o arăta tuturor celor din jur și de lejeritatea de a se deplasa neobservată.
I-am surprins privirea cu sclipiri de fericire, prin praful de timp, ce se întindea leneș pe caldarâmul călcat apăsat de pantofi grăbiți…și nu înțelegeam…
Dezbracă-ți grijile aici, străine, îmi șoptea umbra cu țipete mute, ce-mi alergau prin întunericul venelor, pentru că asta suntem…străini unul de celălalt; fără să vă dați seama, voi ați devenit umbre, triste sclave ale propriilor vieți…
Călătoria mea alături de tine, e scurtă…mâine se poate rupe-n fâșii negre…voi deveni umbra altui străin, sclav și el..
Zâmbește sufletului, zâmbește-ți…
Într-o lume a oamenilor, am învățat să-mi zâmbesc și să doresc să fiu o umbră invizibilă, dar mulțumită de propria-mi companie.

12/09/2019©gvenette

Publicat în SOCIAL | Etichetat | 7 comentarii

Cerul meu

Am învâțat să tivesc cerul, să am peticul meu albastru, unde să-mi țin strânși într-un buchet, pe toți cei dragi care emigrează spre infinitele tăceri…
Cândva voi găsi calea către poarta sufletelor regăsite, după urma pașilor înfloriți lăsată în viețile noastre …
Ne vom îmbrățișa dorurile și vom depăna amintirile unui ultim iulie, fără ca moartea să ne mai rânjească, arătându-ne ceasul cu timpul scurs de lacrimi de ceară…

31/07/2019©gvenette

Publicat în Dor | Etichetat , | 12 comentarii

Acasă

Miroase a acasă…
A sărut timid pe inimi,
A priviri ce-mbrățișează,
A dulci șoapte-ntre suspine.
Miroase a acasă…
A mâini întinse către suflet,
A cafea c-un strop de soare,
A dor să țin cerul de mână.
Miroase a acasă…
A respirație dantelată de mare,
A dans desculț pe lacrima ploii,
A evadări tăcute în noi…
Visez că te am și…te simt aproape,
Rezemați doar într-un răsărit de soare
Mă grăbesc s-ajung acasă…

26/07/2019©gvenette

Publicat în DE SUFLET | Etichetat , | 7 comentarii

La șuetă

inspirat de o vrăbiuță

Când treci să îmi șoptești un rămas-bun,
Și îmi arăți că-n ghem e terminată ața
Adu-mi un coș plin cu baloane de săpun,
Voi crede că ești efemeră precum viața.

Mi-aș mai dori și un covor pufos de nori,
De nicăieri să cadă fulgi de ciocolată,
Să nu îți simt răceală, care-mi dă fiori
Eu inima-ți ofer, în pieptu-ți să îți bată

Și cheia-ți las în caz că nu-s acasă
Cafea-n ibricul cu-amintiri o să găsești
La târgul cu iluzii îmi duc cămașa roasă
De dor și lacrimi, să-mi trimită vești.

Făr’ a fi un reproș, ție ți-e milă, Moarte,
De cei rămași să plângă, o clipă, habar n-am.
Măcar sărutu-i sincer și rece pe o parte,
Chiar te-admir, drăguță, că nu-ntrebi câți ani am.

15/07/2019©gvenette

Publicat în Nostalgie | Etichetat | 23 comentarii

Semințe de speranță

Îți plimb dorul pe străzile pietruite cu amintiri ale vieții…și te regăsesc în picuri, în sutele de persoane cu care-mi intersectez pașii…
Azi am visat că ai să vii, mi-e frică să deschid ochii, să nu dispari împreună cu visul în care zâmbeam construită din mici bucățele din tine…
Mi-aș fi dorit să te aștept la gară, unde buzele mele au plâns ultima oară-ntr-un sărut, însă chinul de-a te zări în fiecare străin, mă omoară…așa că te voi aștepta, acolo unde dorul își face cuib, semănând speranțe, la malul mării…
Invidiez cu câtă ușurință valurile-mi îmbrățișează picioarele, întorcându-se în larg către alte iubiri…
Nu știu cât voi mai putea să-i ascund mării, iubirea-mi pentru tine…încerc să-i spun, scriindu-ți numele pe nisip, iar ea îl șterge geloasă cu valul înspumat…
Când vei apărea în ultima rază a răsăritului, nu înceta în a-mi săruta înserarea ochilor, așa voi căpăta aripile unui nou zbor către fericire…

10/07/2019©gvenette

Publicat în Dor | Etichetat , | 8 comentarii

Versuri cu suflet

Ce-ar fi viața fără iubire, cum să poți trăi fără a visa…totul pare sec și plictisitor…
Un fluture fără aripi…e doar o omidă, ce niciodată nu se va înălța să atingă fericiri (efemere)…
Ne-mbătrânesc dorințele firave, uitate în întunericul seminței, fără să știm că doar un strop de lacrimă poate da viață unui vlăstar timid de iubire…
Să visezi în rime, să zâmbești în versuri, să te bucuri de picături de suflet printre cuvinte…sunt daruri oferite între coperți, daruri așezate pe rafturile inimii…
Versuri din suflet pentru suflet… mulțumim, Petru!

5/07/2019©gvenette

Publicat în DE SUFLET | Etichetat | 6 comentarii