Bancul de seară

O tipă merge la un taximetrist:

  • Vreau și eu să merg acasă în comuna alăturată, dar nu am bani. Cum facem?

Taximetristul o „analizează” din cap până în picioare:

  • Las’ că ne socotim noi pe drum…

Se urcă tipa în mașină. După vreo 15 km, trage taximetristul pe dreapta, scoate din portbagaj o pătură și o întinde pe iarbă:

  • Hai, treci ce mai stai!

  • Dar domnule, sunt femeie măritată, am 2 copii, nu pot să fac așa ceva!

  • Auzi? Și eu sunt însurat. Am 3 copii. Mai am și 30 de iepuri. Pune mâna și adună lucerna!

Imagine | Publicat pe de

Dans de rândunică

Ce bine că ploaia s-a oprit, începusem să amorțesc lângă fereastra fetiței cu ochii măslinii… Hmmm ce dulce e, cu ochișorii ei întunecați ce abia se zăresc dintre inelele ce-i curg pe față, ce saltă odată cu ea când încearcă să privească peste pervazul ferestrei…

Nu-mi este teamă, știu că are suflet bun…mereu îmi lasă firimituri de pâine și câțiva stropi de apă într-o farfuriuță de-a păpușicii ce-o ține în brațe: 

  • Lulina…ea e Rina, Rina…ea e Lulina…

Și eu și păpușa ne uităm una la alta, salutându-ne reciproc, mirate totodată de felul în care am fost botezate.

  • Să nu pleci, Rina, îmi șoptește îngerul cu ochi negri. Te rog, rămâi la mine…

Simțeam cum ochii mei se scurg într-ai ei și-i alunec pe vene până la inimioara aceea mică și caldă, sărutându-i sufletul curat…

Știam că mă va înțelege, chiar dacă este atât de mică, că eu așteptam să înceteze ploaia să pot zbura…

Atunci când mi-am întins aripile, dezmorțindu-le, ochișorii umezi m-au implorat fierbinte…dar eu am țâșnit ca o săgeată străpungând cerul. Când am ajuns destul de sus, m-am întors cu aceeași repeziciune către pământ, scoțând triluri de salut…

Fetița chiuia și bătea din palme, entuziasmată de zborul meu, moment în care a apărut mămica ei:

  • Mami, mami, Rina dansează pentru mine…amândouă mă priveau uimite de felul cum mă întreceam cu norii, cum mă suiam până la soare să rup câteva raze pentru zilele mohorâte…

  • Mami…de ce nu poate să rămână?

  • Pentru că rândunelele s-au născut să fie libere și să-și cânte libertatea în înaltul cerului…de acolo se aude cel mai bine…

Am privit-o cu zâmbet nostalgic, am luat cu mine fiorul ochișorilor ei de smoală, l-am agățat în inimă și am zburat să-mi cânt libertatea, călăuzită de șoaptele vântului…

Imagine | Publicat pe de | 5 comentarii

DARUL VIEȚII

A mai trecut un an 

Și poate vor mai trece,

Cum o vrea „Cel de Sus”,

Un an, doi…poate zece…

De poți măcar odată

Să te oprești un pic,

Privește-ți viața toată,

Să nu-ți scape nimic.

Toate-ți sunt scrise-n minte,

Ca să le împlinești:

Bani, casă și mașină,

Pe toate le dorești.

Și le obții știi bine,

C-ai să muncești pe brânci.

Dar uită-te la tine,

Tot c-o gură mănânci!

Și-o scuză mereu ai:

” Pentru copii muncesc”

Și tot mereu le dai,

Să aibă ce-și doresc.

Nu știi cât ține „ața”,

Copilul pleacă-vine

Nu ei îți trăiesc viața…

Ei TE-MPLINESC PE TINE.

Așa a fost să fie,

Așa va fi mereu…

Trăiește-ți DOAR  TU viața,

Nu altu-n locul tău.

Copilu-și va lua zborul,

Și e normal așa,

Să-și facă al său cuib,

Cu jumătatea sa.

Așa că ia aminte

De poți un pic măcar,

Ai grijă și de tine…

Ia viața ca pe-un…DAR…

Imagine | Publicat pe de | 10 comentarii

Mâna Lui…

am învățat că-n clipa-n care,

ești deznădăjduit, găsești o alinare.

și-atunci când valul stă să te înghită,

apare de niciunde, o mână „rătăcită”.

nu știi de-i vis ori e adevărat,

dar te agăți de ea, destul de disperat

știind că-i poate unica speranță

și-ți dă puterea să te-ntorci la viață.

ce nu ne întrebăm nicicând,

de unde vine mâna aceea…ca un gând.

cum știe ea când mie mi-este greu,

cum poate să-mi aline tot of-ul meu.

cum poate ea c-o simplă mângâiere,

să șteargă și cea mai cruntă durere.

nu trebuie să ai nicio îndoială

de tu-i ceri ajutorul, ea țese cu migală,

și când tu ești convins că nu mai ai ieșire

ți-arată rezolvarea, și-n loc ca să te mire

tu trebuie să crezi, doar în a lui putere,

în viață îți dă totul: iubire, mângâiere…

Imagine | Publicat pe de | 7 comentarii

Singurătate

ne-ascundem privirea,

ne-ascundem de noi,

ne-ascundem mesaje

și-n noi tot cad ploi…

și ce folos, că ești încă aici

când eu te simt…că nici nu exiști…

de parcă vreodată ai fi simțit ceva,

când eu ardeam mocnit, în preajma ta…

suntem aproape…dar ce departe ești,

nu mă auzi…chiar de mă privești…

ochii-ți sunt goi, iar mintea ți-e plină,

de doruri ascunse și-o „neagră” lumină.

aș vrea de aici să pot pleca

am inima ruptă…și nici nu-i a mea.

cum aș putea vreodată să sper

că am mai putea împărții același cer…

aceeași iubire…să fim iarăși doi…

ne-ascundem privirea…de tristele ploi.

foto:internet

Imagine | Publicat pe de | 14 comentarii

Gândul de luni

„…Te-aștept ca pe o ploaie de primăvară

Cu buze însetate și mâinile întinse în ardoare.

Te aștept, smulgând promisiuni clipelor,

Strivind între degete nedumeririle și îndoielile!

Te-aștept cu ochii îmbătați de dor,

Cu sufletul fremătănd și fruntea plecată,

Cu gânduri dospite-n aroma speranțelor!” 

George Șovu

Video | Publicat pe de | Lasă un comentariu

Gând pentru tine

Și mă gândeam ca azi să-ți fiu o geană, să pot să-ți mângâi privirea…să mă scald în arămiul ochilor tăi…

Și mă gândeam să-ți fiu un gând, un gând duios învăluit de brațe de copil…

Și mă gândeam să-ți fiu un zâmbet…un zâmbet seducător ce cu trecerea anilor continuă să-ți rămână întipărit în colțul gurii…

Și mă gândeam să-ți fiu sărut…să-mi găsesc odihnă la umbra buzelor tale…

Și mă gândeam să-ți fiu un dor…un dor nebun de zbor păpădie…

Dar cum nu pot fi nimic din toate acestea…pot fi iubire, pot fi mângâiere, pot fi sprijin, pot fi inimă…pot fi femeia…

sursa foto: internet

Imagine | Publicat pe de | Lasă un comentariu

Picătura de viață

Dacă ai posibilitatea de-a lungul vieții tale să faci măcar odată un bine semenilor, nu sta pe gânduri…fă-o…

Când am decis că vreau să donez sânge (sunt donator de trei ani), a fost o decizie pe care trebuia să o iau cu mulți ani înainte, sunt ani în care oamenii ar fi putut beneficia de ajutorul meu, atât de necesar, vital…dar mai bine mai târziu decât niciodată.

Dacă aș putea face mai mult…cu siguranță aș face… E atâta durere și neputință în ziua de azi, când viața atârnă de un fir de ață de un donator ( celule stem, sânge, etc), încât nu e timp de așteptat…timpul e aur…

Sunt bolnavi de cancer ce fac citostatice (sângele se otrăvește în urma acestor radiații), atunci trebuie practic înlocuit acest sânge, la cât s-a răspândit această nenorocire, trebuie să ne imaginăm cătă nevoie disperată este ca noi să donăm…

Puțin timp durează donarea în sine,dar câte beneficii există în urma acestui gest minunat…merită făcut! O singură donare de sânge din partea noastră merge să ajute trei persoane.

Dacă suntem sănătoși e păcat să nu facem acest gest, un gest mic pentru o cauză atât de nobilă.

O mână întinsă spre a dona sânge este o mână ce mângâie o persoană aflată în suferință, iar picătura ce-ți curge din vene nu-i doar o picătură de sânge…e o picătură de viață! Dăruiește (de poți) viață, dăruiește un zâmbet, dăruiește o șansă…dăruiește tatăl înapoi copilului…

Imagine | Publicat pe de | 3 comentarii

Mi-e dor și doare

GISELA

Sunt zile în care nu vreau să mă gândesc la nimic pentru că atunci mă năpădesc toate amintirile și le retrăiesc iar și iar și… Dar nu toate ies cum vrem noi și din străfundurile inimii răsare acel grăunte de dor pe care am crezut că l-am sufocat și l-am îngropat printre amintiri. Și ce crezi, ca orice grăunte a intrat ca într-o stare de hibernare…și când ai crezut că te-ai vindecat, acel grăunte încolțește poate ușor firav la înfățișare, dar în realitate viguros, cu rădăcini puteternice care-ți cuprinde fiecare fibră din tine.

Dorul…hmmm, există oare cineva pe lumea asta să nu-l fi simțit?? Cred că toți în mare sau mică măsură am experimentat acest sentiment, doar că eu mă refer la acel Dor care te macină, care te topește și simți cum te scurgi fără vlagă, fără a putea reacționa în vreun fel.

Și cât ai vrea să ieși…

Vezi articol original 152 de cuvinte mai mult

Publicat în Sin categoría | 5 comentarii

A doua viață

Deodată se auzi un sacadat bip,bip,bip…după care înfiorătorul biiiiiiii…

Și-atunci mi-arunc privirea către ea…inima…ce stătea cu spatele la mine, furioasă…

-Ce faci? Mă lași acum? Ea nici nu mă privește, continuă cu aceeași poziție de ignorare…

-Nu te-nțeleg, te-am protejat atâta timp, am avut grijă de tine ca de nimeni altcineva…

Ea se întoarce cu fața către mine și mă privește cu o sprânceană ridicată ironic…

-Ai avut grijă?? Dar ce anume ai făcut pentru mine?

  • Am trăit sănătos fără țigări, alcool, mâncare nesănătoasă, nopți nedormite…

  • Așa, și? Oare doar de atâta am avut nevoie? 

M-am așezat în fața ei, mi-am încrucișat picioarele…era timpul să avem o discuție sinceră… cu inima deschisă…

  • Tu crezi că doar de hrană am nevoie? Te înșeli draga mea…am nevoie de sentimente… Când ai iubit ultima dată?

-Iubit? Întreabă-mă câtă suferință mi-a adus ultima iubire.

  • Ok. Spune-mi atunci când te-ai enervat ultima oară, când ai țipat și-ai bătut cu pumnul în masă susținându-ți punctul de vedere?

-Dar eu nu pot să bat cu pumnul, sunt femeie, trebuie să fiu calmă, pacifică…

-Aaa deci trebuie să taci, să-ți înghiți furia, nervii… Bineee, atunci spune-mi când ai făcut ceva pentru tine: să te plimbi prin ploaie, să fredonezi în timp ce mergi pe stradă, să asculți păsărelele, să privești un zbor de păpădie…hmm…când?

-Cine are timp de toate, nu am timp de pierdut!

-Greșit! Spune-mi, draga mea, ce sunt eu pentru tine?

-Ești motorul corpului meu, de aceea încerc să te țin departe de griji și viață dezordonată.

-Motor…vezi aici greșești… Sunt viața corpului tău, mă hrănesc cu sentimente, nu contează de care: iubire, furie, tandrețe, gingășie, asta înseamnă viață…astea-mi pompează sângele, mă fac să vibrez, să simt…să trăiesc… Nu-mi oferi nimic din ce ți-am enumerat, mă simt inutilă…nu simt nimic…

Mi-am țintuit privirea în pământ, iar tăcerea s-a așternut între noi grea, apăsătoare…

-Și-acuma…eu…ce fac…

  • Hmmmm…aș putea să-ți mai dau o șansă…aș putea să mă întorc la tine, dar dă-mi locul cuvenit în viața ta…dă-mi bucuria de a trăi…

Am privit-o cu lacrimi în ochi și ne-am îmbrățișat…
În jurul meu era multă agitație, îngeri albi se învârteau grăbiți ascultând îndemnul unuia ce părea șeful lor…”repede, o pierdem”…

După un cutremur în pieptul meu, am deschis ochii în timp ce aparatele și-au reluat ritmul normal, iar îngerii în loc de aripi…aveau halate albe.

Mi-am dus mâna la piept…da era acolo…trăia, ne-am zâmbit una alteia și ne-am promis că vom fi fericite…
 

Imagine | Publicat pe de | 10 comentarii