Bancul zilei

  • Confesiunea unui bărbat:
  • Am revăzut video-ul de la nuntă…😜dar în manșalier…😜😜

Cel mai frumos este când îi scot inelul de pe deget, ies din biserică și merg cu băieții la o bere…😂

Publicado en BANCURI | 6 comentarios

La braț cu Speranța

Sunt o persoană, ca multe altele, norocoasă, iar acest lucru mi s-a revelat încă de la naștere. Atunci când mamei i-a venit sorocul, tocmai ce era pauza de masă ( în vremurile demult apuse, femeia însărcinată lucra cât mai aproape de termen, pentru a beneficia de cât mai mult timp după naștere).

Ducând-o de la fabrică la cea mai apropiată maternitate, doctorul constată anumite complicații, fapt pentru care îi pune la dispoziție o ambulanță însă cu o asistentă neexperimentată și fără dotare medicală…practic era ca și cum ar fi făcut autostopul…

Într-un târziu ajunge și la spitalul din Târgoviște, iar până să urce în lift, doctorul Răuță la o analiză fugară o apostrofează pe asistenta ce a însoțit-o pe mama: cum ai putut pleca nepregătită…copilul e mort…Nu vreau să mă gândesc ce-a fost în sufletul mamei ori ce a putut scoate pe gură…

Cert este că planurile mele erau altele…doream să intru în stil mare…și-așa a fost… După declarația doctorului, mi-am făcut simțită prezența…și nu oricum…la braț cu Speranța…și nicicând nu m-a mai părăsit, mi-a fost alături la bine, dar mai ales la greu.

E o vorbă: speranța moare ultima, eu aș spune că nu moare niciodată, trebuie să lupți cu toate forțele, întotdeauna avem puteri nebănuite ascunse prin cele mai dosite “cotloane”…Iar când crezi că nu mai poți…mai poți puțin, și poate acest puțin e rezolvarea problemei…

Toate au o rezolvare în această viață…cu voință și speranță!

Publicado en DE SUFLET | 9 comentarios

Bancul de seară

În fiecare an tot mai mulți români vin la târgul romilor…în speranța că-și vor găsi bicicleta furată, dar pleacă fără portofel și fără telefon! 😕

Publicado en BANCURI | 7 comentarios

Femeia

Ai crezut cã ai văzut-o goală doar pentru că i-ai scos hainele??

Vorbește-mi despre visele ei, despre ce-i rupe inima, despre câte lacrimi a vărsat tristă fiind de o poveste din trecut.

Sau mai bine povestește-mi de cum îi strălucesc ochii atunci când sunteți împreună.

Nu…nu ai văzut-o goală, nu i-ai pătruns în inimă…nu i-ai atins sufletul…

Publicado en DE SUFLET | 2 comentarios

E timpul sã te-ndrăgostești

Întotdeauna am simțit că odată cu venirea lunii Martie am tendința de mă îndrăgosti. Nu știu dacă este de vină ieșirea din starea de amorțeală pe care o avem cu toții în timpul iernii, cert e că simt cum inima  bate nebunește atunci când văd cum soarele strălucește cu putere încă de la primele ore ale dimineții, cum totul înverzește în jur, cum păsărelele zboară gălăgioase ori de fețele zâmbitoare ale oamenilor care din când în când se opresc spre a da binețe când întâlnesc vreun cunoscut.

Și mă îndrăgostesc de florile delicate ce sunt pictate de o mână măiastră în toate culorile posibile și imposibile, mă îndrăgostesc de parfumul lor, de râsul cristalin al copiilor ce se zbenguie fericiți în parc.

Pentru a completa parcă tabloul, de nicăieri apare un fluture, nu mai sunt atât de mulți precum în copilărie,dar sunt mulți pe care-i simt în stomac, supremul semn al dragostei.

Poate mi se pare mie, dar în această perioadă lumea pare mai fericită, privește în jur cu interes, aleg hainele viu colorate…nu cumva și ei simt fluturi în stomac, oare și ei sunt îndrăgostiți ca și mine?

Merg pe stradă și fredonez în minte o melodie și m-a prins atât de tare în vraja ei, că am  un zâmbet tâmp pe chip. Sunt gata să mă ciocnesc de cineva pe stradă, dar nu se supără, din contră îmi zâmbește și-mi spune: dragostea, bat-o vina,hehe!

Daaaaa, în luna Martie sunt îndrăgostită…de viață, însă am o dilemă… Dacă oamenii când se îndrăgostesc simt fluturi în stomac, fluturii când se îndrăgostesc simt oameni??

O primăvară plină de dragoste și fluturi colorați vă doresc! 🐞🌸🌸

Publicado en DE SUFLET | 24 comentarios

Ninsoarea florilor de zarzăr

Dacă mă-ntrebi de ce iubesc atât de mult primăvara, ți-aș răspunde tot cu o întrebare: păi cum să n-o iubești? E atât de gingașă, e diafană, e colorată, mai parfumată nici că se poate…e perfectă!

Când mă gândesc la primăvară  am în minte pădurea plină de ghiocei și toporași, grădina cu zambile și narcise înflorite, copacii toți în floare.

Cum să nu iubești primăvara după atâtea luni reci, albe sau gri, când totul capătă culoare, viață, pasiune, mișcare. Parcă și lumea intră în acest ritm alert după atâta timp de “hibernare”.

Dar cel mai mult de la primăvară ador zarzării, da, da, banalii zarzări cu floarea lor albă, pură, înmiresmată. Pentru a da o mai mare importanță femeile văruiesc primăvara pomii dându-le astfel un veșmânt potrivit cu această sărbătoare.

Iar când vântul aleargă jucăuș printre crengi apare minunea…ploaia florilor de zarzăr și cum tot satul e plin de zarzări, imaginea e de basm cum petalele dănțuie vesele pe notele vântului, câteodată e un vals, alteori un blues…

Nu știi care miros e mai puternic, fiecare floare în parte dorește să obțină primul loc, la parfum sau la frumusețe. Toate sunt minunate, chiar și firul ierbii ce iese timid de sub pământul negru ce a scăpat din sclavia zăpezii tirane.

Toți avem preferatele noastre, dar mie mi-e dor tare de ploaia parfumată a florilor de zarzăr ca niște pupici albi de copii inocenți.

O primăvară plină cu ploi de flori de zarzăr, cu multă culoare și parfum!🌸🌸🌸

 

Publicado en POVESTIRI | 10 comentarios

Bancul zilei

Într-un cabinet medical, intră un bărbat care avea un cui înfipt în cap. După ce îl consultă, doctorul spune:

  • Te costă 200 € ca să scot cuiul, iar după ce îl scot, te cos și ești ca nou.
  • Doamne nu am atâția bani.
  • Atunci te costă 100 € să scot cuiul, te dau cu iod și rana se vindecă în timp.
  • Doamne nu am atâția bani.
  • Dar tu ce ai?
  • Am asigurare de sănătate.

Doctorul zâmbește și îi spune:

  • De ce nu ai spus asta de la început? Dacă ai asigurare, pot să-ți îndoi cuiul, ca să nu te încurce când îți pui căciula pe cap.
Publicado en BANCURI | 1 Comentario

Dansul Vântului

Din nou bate vântul, așa cum îmi place, parcă ar plânge și s-ar zbate ca o fiară hăituită și rănită prinsă în cursă. Atunci ador să mă cuibăresc într-un fotoliu încăpător, și bine învelită, ascultând fascinată vaietele lui și simt cum pielea mi se furnică din cap până în picioare.

Și văd aievea cum copacii se înclină ca într-un dans nebunesc al ielelor despletite și desculțe, cu părul curgându-le în valuri pe umerii rotunzi și goi ce se întrevăd prin bluzele verzi, diafane.

Și mă prind și eu în dansul lor amețitor, rotindu-ne iar, și iar fără oprire, când deodată simt cum brațe puternice mă cuprind și mă trag din vâltoarea fără sfârșit.

Sunt brațe vânjoase în care mă simt pierdută și neputincioasă. Și-mi ating părul jucându-se insistent cu buclele arămii, apoi mi-ating ochii și buzele și le simt căldura electrizantă. Simt cum mă topesc sub greutatea privirii  și-atunci mi-ascund fața rezemându-mi capul pe umărul lui.

Buzele mele se lipesc instinctiv de gâtul lui, iar nasul percepe mirosul de parfum puternic de bărbat în fața căruia nu am nicio rezistență. În fața lui sunt neputincioasă  precum un pui de căprioară în fața lupului, aș vrea să fug dar picioarele le simt țintuite de pământ și nu pot face nicio mișcare așteptând…inevitabilul…

Simt cum picături de lacrimi îmi stropesc fața, iar prin păr îmi trec mâini de aer rece…deschid ochii și văd cum fereastra s-a deschis sub presiunea vântului, perdeaua zboară dintr-o parte în alta ca un voal de mireasă scos de pe cap la sfârșitul nunții.

Mă ridic și mă apropii de fereastră spre a o închide…picuri mari cădeau dezordonat, iar vântul urla, râzând nebunește printre crengi, acoperind zgomotul unor pași ce se grăbeau să dispară prin perdeaua gri a ploii dese…

Publicado en DE SUFLET | 3 comentarios

Mi-e dor și doare

Sunt zile în care nu vreau să mă gândesc la nimic pentru că atunci mă năpădesc toate amintirile și le retrăiesc iar și iar și… Dar nu toate ies cum vrem noi și din străfundurile inimii răsare acel grăunte de dor pe care am crezut că l-am sufocat și l-am îngropat printre amintiri. Și ce crezi, ca orice grăunte a intrat ca într-o stare de hibernare…și când ai crezut că te-ai vindecat, acel grăunte încolțește poate ușor firav la înfățișare, dar în realitate viguros, cu rădăcini puteternice care-ți cuprinde fiecare fibră din tine.

Dorul…hmmm, există oare cineva pe lumea asta să nu-l fi simțit?? Cred că toți în mare sau mică măsură am experimentat acest sentiment, doar că eu mă refer la acel Dor care te macină, care te topește și simți cum te scurgi fără vlagă, fără a putea reacționa în vreun fel.

Și cât ai vrea să ieși din această stare, spunându-ți că nu merită suferința ta și constați că vâlvătaia dorului te-a acaparat în totalitate, nici nu-ți simți sângele curgând prin vene.

Sufletule te-a întrebat cineva și pe tine cum te simți? Inimă oare mai poți duce atâta dor mistuitor…atâta tristețe care-mi dă dureri în tot corpul.

M-ascund de ochii tuturora și caut singurătatea, ea e singura care mă înțelege și nu mă presionează în nici un fel. Și-atunci găsesc un aliat în care-mi  găsesc un refugiu, care mă îmbrățișează și pe umărul căruia dau frâu liber lacrimilor fierbinți ce-mi ard obrajii.

Nu știu de cât timp stau așa, dar mă simt obosită, atât de obosită… și știu că trebuie să merg mai departe cu inima, doar dacă pot smulge acest dor ce crește ca o pălămidă în suflet, pentru că oricât de tare ai fi dorul tot te doboară.

Și de-am fi nemuritori, tot am muri de dor!

Publicado en DE SUFLET | 3 comentarios

Omul

Mi se întâmplă adesea să mă uit la o persoană, pe care o văd pentru prima dată, să-mi dau seama ce fel de om este. E curios faptul că prima impresie nu m-a înșelat niciodată, oricâte circumstanțe atenuante i-aș fi acordat.

Și tot încearcă, pe toate căile să te inducă în eroare că el nu-i așa, să te ” perie”, doar, doar să-ți schimbi părerea despre el. Nu că ar avea vreo importanță ceea ce cred eu, dar așa poate păcăli pe oricine, când te aștepți cel mai puțin.

E bine să ai încredere în oameni, trebuie să fii optimist în viață, dar ai încredere și în simțurile tale care stau întotdeauna în alertă. Privește-l totdeauna în ochi, ei sunt ferestrele sufletului, îți va evita privirea inevitabil, sau dacă are destulă prefăcătorie, te va privi cu nerușinare.

Dar după atâta practică…e greu să mai poți fi păcălit. Oricât s-ar ascunde, eu îl privesc ca pe o carte, nu tocmai interesantă, pe care te-ai plictisit s-o citești, dar trebuie să o termini și atunci o citești printre rânduri pentru a afla esențialul.

Ca și cărțile și oamenii pot fi citiți printre rânduri…

Publicado en POVESTIRI | 7 comentarios