Vânătoarea de Răsărit

Am fost adesea întrebată de ce-mi place mai mult răsăritul dacât apusul de soare… Simplu pentru mine apusul înseamnă sfârșitul, întunericul, să „mori puțin”…

În schimb răsăritul… e renaștere, e viață, e optimism în stare pură, mă umple de energie ca nimic altceva…

Iar dacă-l surprinzi și la malul mării…fascinația e totală, iar spectacolul garantat de fiecare dată.

Și uite așa de câte ori am ocazia (destul de des) plec la vânătoare de optimism…înarmată cu telefonul, cafea și…iubire, fără toate acestea succesul nu e garantat.

Freamătul mării se aude dimineața mult mai clar, mai puternic, și ea se unduie cochetă parcă te îmbie precum o femeie ce vrea să te prindă în ale ei mreje…hmmmm…rezist…

Și ști de ce? Pentru că e geloasă, ar dori să fie doar ea vedeta…iar tu să uiți pentru ce ai venit…

La orizont marea ia foc…e o pată enormă ce pare lavă încinsă și încet, încet un cerc de foc iese ușor din mare…

Marea încearcă încă odată să-mi capteze atenția, eu rămân fermă…am mai fost păcălită altădată…și în câteva momente de neatenție, am pierdut spectacolul…

Am încercat să culeg câteva raze din el pentru a putea avea amintire până la următoarea întâlnire…

Și cum marea, din gelozie, se interpunea între noi, am încercat să mă apropi de el pe o placă de paddle surf, rugând niște tineri ce practicau acest sport să mă apropie…

Am renunțat, pentru că mândrul prinț auriu nu avea timp de pierdut, trebuia să bucure și alte suflete cu splendoarea lui…

Și simțeam cum razele lui îmi sărutau ochii, însă era prea mult pentru o pământeancă, simțeam cum ochii mei ard…și-am încercat să-i protejez…

Și marea a dorit să mă protejeze, distrăgându-mi atenția…mi-a arătat dansul zglobiu al valurilor…

În fața atâtor spectacole, mi-am dat seama că am uitat complet de cafea…apoi am primit recunoscătoare sărutul catifelat și cald al ceștii…

Și pe cât de intensă, năvalnică și fierbinte a fost apariția soarelui, atât de repede s-a liniștit totul în jur…totul era înmărmurit, timpul parcă se oprise și el pentru a contempla măreția spectacolului…

Și am rămas așa…nu știu…poate o oră, două…habar n-am…doar privind…

…privind…și simțind totodată cum energia mă umple și-mi aleargă prin vene la fel de năvalnic precum valul mării…

Spectacolul e unic, nu poți rămâne indiferent, nu ai cum…îți taie respirația…

De aceea spun că pentru mine, răsăritul este viața însăși, renaștere, adrenalină și optimism…și-am să revin iar și iar și…