Ochii inimii

Se spune că la începutul unei relații bărbatul își dorește ca iubita să nu se schimbe niciodată, iar femeia dorește cu disperare să poată schimba anumite lucruri la partener…

Nu știu de ce ar trebui să schimbi ceva la el, dacă nu era pe placul tău cum te-ai putut îndrăgosti.

De asemenea cum poți crede că ea  va rămâne ” sirenă” toată viața, oare corpul care va da naștere unei vieți nu va suferi mici/mari modificări?

Au trecut anii și în viața mea, ne-am maturizat (firesc dealtfel), am trecut prin atâtea împreună și ne completăm unul pe celălalt fără cuvinte, de multe ori.

Dar chiar și după atâția ani simt privirea lui ca la început, asta pentru că mă privește cu ochii inimii, iar în inima lui sunt aceeași, aceeași și cu ceva în plus…

Poate n-ar fi rău ca într-o căsnicie să nu mai punem preț atât de mult pe defectele celuilalt, să vedem și calitățile care ne-au făcut să ne îndrăgostim, să ne și demostrăm aprecierea, pentru a ne simți prețuiți(te), dar mai cu seamă priviți-vă cu ochii inimii, sufletul nu te înșeală niciodată, este oglinda fidelă a iubirii în timp! 

Anuncios

Acerca de vorbebune

visând cu ochii deschiși
Esta entrada fue publicada en Nostalgie. Guarda el enlace permanente.

15 respuestas a Ochii inimii

  1. Foarte profund si adevarat!

    Le gusta a 1 persona

  2. Am aceeași opinie. Nu poți pretinde că iubești pe cineva, dacă încerci să-l schimbi. Se schimbă suficient de mult iubindu-te.

    Le gusta a 1 persona

    • vorbebune dijo:

      Așa este, inevitabil câteva schimbări vor interveni de la sine! Viața în cuplu nu-i ușoară, dar amintindu-ți zi de zi ce ți-a plăcut la el(ea) de la început, poți face să se adune anii de căsnicie. Altfel e un permanent război.

      Le gusta a 1 persona

  3. anasylvi dijo:

    Foarte de acord cu ce zici!

    Le gusta a 1 persona

  4. Alex dijo:

    Foarte frumos ai spus! Mi-a plăcut în mod deosebit următoarea frază: „pentru că mă privește cu ochii inimii, iar în inima lui sunt aceeași, aceeași și cu ceva în plus…”. Aceasta este cu adevărat iubirea. Iubirea care „curge” frumos, liniștit, ca un râu domol și nu năvalnic și năbădăios.
    Numai bine și zile frumoase! 🙂

    Le gusta a 1 persona

  5. Cei care se iubesc cu adevărat, văd partenerul arătând la fel ca atunci când s-au îndrăgostit, indiferent câți ani au trecut și cât de mult s-a schimbat.

    Le gusta a 1 persona

  6. Frumos punctat un adevăr pe care puţini îl recunosc sau îl acceptă!

    Le gusta a 1 persona

    • vorbebune dijo:

      Mulțumesc tare mult, Potecuță! Într-o căsnicie dacă nu este comunicare, înțelegere, respect și apreciere din ambele părți e un război, pentru că bărbatul și femeia sunt total diferiți. Doar un punct au în comun…iubirea, iar dacă se stinge nu-i mai leagă nimic (nici un act de căsătorie, nici un copil). Atât bărbatul cât și femeia simt nevoia să le arăți că-i apreciezi…asta cred eu! O zi bună să ai!

      Le gusta a 1 persona

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s